Manastirea Zamfira
Mânăstirea este situată în lunca din stanga râului Teleajan, pe şoseaua paralela cu Drumul Naţional 1A, la aproximativ 15 kilometri de oraşul Ploieşti. Din punct de vedere administrativ-teritorial, mânăstirea este localizată pe raza comunei Lipăneşti, în imediata apropiere a satului Zamfira.
Manastirea Zamfira - biserica de pe valea Teleajanului
Aşezământul monahal Zamfira a fost ctitorit de arhimandritul Eftimie, stareţ al Mânăstirii Ghighiu şi datează de la jumătatea secolului al XIX-lea. Complexul monahal al Mânăstirii Zamfira cuprinde două biserici: biserica veche, numită şi "biserica mică", situată în cimitir şi "biserica mare", situată chiar în incintă. Mânăstirea Zamfira are două hramuri: Înălţarea Domnului şi Sfantul Ierarh Nifon.
După cum reiese din pisania vechii biserici, Mânăstirea Zamfira a fost construită în timpul domnitorului Nicolae Mavrocordat, între anii 1721-1743, la iniţiativa Zamfirei Apostoli, văduva bogatului comerciant Manoil Apostoli.
După moartea Zamfirei sarcina terminării lucrărilor îi revine norei acesteia Smaranda, fiica agăi Ion Bălăceanu şi nepoata voievodului Şerban Cantacuzino, vaduvă şi ea la acea dată. Nu se cunoaşte încă numele niciunuia dintre meşterii care au lucrat aceasta ctitorie a Zamfirei şi a Smarandei.
Iniţial, rolul acesteia, aşa cum rezultă din pisanie, era ori de biserică de mir a cătunului de clăcaşi ce slujeau pe moşiile Manoileselor, ori chiar de biserică de curte a acestora, căci profesorul Victor Brătulescu află că în imediata apropiere a bisericuţei, aproximativ 60 de metri mai la nord, s-ar fi aflat şi conacul ctitorilor, astazi complet dispărut.
Mânăstirea Zamfira, chiar de la ctitorire, primeşte spre folosinţă căteva pământuri, desigur din avutul Smarandei, iar dintr-un document datat 17 decembrie 1776 aflăm că aici a fost numit un anume egumen Dionisie, fapt ce ar duce la concluzia că la acea dată funcţia de biserică de mir era schimbată în aceea de schit de călugări.
La moartea Smarandei Bălăceanu-Apostoli, în anul 1780, biserica devine metoh al scaunului episcopal dinTî'ârgovişte. La anul 1832 Zamfira, cu un venit de 1800 de taleri, trece drept schit de maici şi închinat Mănăstirii Câmpulung, aceasta la rândul ei aparţinand de scaunul Mitropoliei din Bucuresti.
Cutremurele din 1802 si 1838 aduc biserica în ruină astfel încât în 1842 arhimandritul Isaia Blejoianu, făcând un inventar al bunurilor schitului, ia sub "stăpânirea sa" bunurile pentru a putea să le refacă. Interesant este faptul că din acel inventar amănunţit lipseşte orice menţionare cu privire la clădiri ce ar fi putut să servească drept chilii pentru cplugări sau călugăriţe, funcţia de schit a acestui lpcaş la acea data fiind pusă sub îndoială.
Odată cu accederea ierarhica a mitropolitului Nifon (1850-1875) începe o perioadă de înflorire pentru mânăstirile şi metocurile ce ţineau de Mitropolia de la Bucureşti. Acesta face o vizită în zonă constatând că "nu se află aici nici o altă urmă care să arate că a existat aici, cândva, acel aşezamant, decat o mică biserică ruinată, în părăginire".
Probabil tocmai această stare deplorabilă a aşezământului îl decid pe mitropolit să clădească o alta biserică mai mare la 400 de paşi spre nord de vechiul altar. Noua biserică este terminată în anul 1858, după care încep lucrările de refacere a celei vechi şi de construcţie a unei clopotniţe noi.
în anul 1860 sunt sistate lucrările fără a se mai reface turla, pridvorul şi curtea, astfel încât biserica Zamfirei şi Smarandei devine, ceea ce este şi astăzi, un paraclis al noii ctitorii.
Cutremurele din 1940 şi mai ales cel din 1977 aduc mari stricăciuni clădirilor aşezământului monahal impunand o amplă campanie de refacere ce se întinde pe perioada 1977-1982 prin grija preafericitului patriarh Iustin Moisescu.
Manastirea Zamfira - arhitectura complexului monahal
Incinta complexului monastic este de forma unui patrulater cu latura dinspre E-V cu mărimea de aproximativ 170 de metri, celelalte 3 laturi având dimensiuni de aproximativ 130 de metri. În afara acestui spaţiu se găseşte cimitirul vechi împrejmuit de un gard de sârmă şi uluci, precum şi grădinile ce ţin de mânăstire.
Biserica Sfânta Treime, biserică veche, se află în cimitirul din afara incintei. În ziua de azi biserica, substanţial modificată faţă de cea din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, are o formă trilobată, având absidele laterale octogonale (la origine rotunde) cu pereţii laterali ai pridvorului mai distanţaţi.
Iniţial vechiul pridvor deschis acum sprijină acoperişul refăcut pe şase coloane din cărămidă cu capiteluri din piatră lucrate la Cluj. Pronaosul, în lungime de aproximativ 2 metri, este prevăzut în laterale cu două ferestre având deschiderea de 1.30 x 0.35 metri cu ancadramente de piatră. Trecerea dintre pronaos şi naos este marcată de doi stâlpi cu cu arcade simple. Naosul are o lunguime de circa 2.5 metri până la catapeteasmă, altarul măsurând tot 2.5 metri.
Pereţii exteriori sunt simpli, zugraviţi în alb, singurul ornament care poate fi observat sunt două brâuri şablonate ce cuprind biserica, cu excepţia pridvorului; primul este situat la 1 metru sub cornişă, iar al doilea la 1.5 metri sub primul.
Biserica este acoperită cu tablă galvanizată. Din acoperiş creşte un esafodaj cubic de zid, iar din acesta o turlă octogonală. Pictura interioară (din cea veche nu s-a mai păstrat nici măcar amintirea), în stil neo-bizantin, este de dată recentă (terminata in 1982) şi a fost executată cu măiestrie de către pictorul Mihail-Bogdan Mochulschi. Pe peretele de sud se află o încăpere cu pivniţă folosită drept osuar.
În exteriorul bisericii mari, pe latura de sud, se află mormintele a cinci membri din familia marelui istoric Iorga, iar pe latura din nord se găseşte mormântul profesorului de muzica bisericeasca Stefanache Popescu.
Biserica nouă, situată în curtea mânăstirii este fondată de Mitropolitul Nifon şi construită intre anii 1855-1857 în scopul transferării măicuţelor de la Schitul "Roşioara" de la Filipeşti de Pădure. De la începuturi viata monahala în mânăstire a fost împlinită de aceste maici, care au fost aduse aici de la schitul Roşioara.
Activitatea monahală a fost întrerupta de decretul 410 al lui Gheorghiu-Dej, din anul 1959, când maicile au fost alungate şi biserica a fost închisă. Mai târziu, mânăstirea a fost deschisă ca monument istoric şi numai după 1970 a început să fie locuită iaraşi de maici, ca dupa revoluţia din 1989 să se înceapa o activitate monahală normală.
Mânăstirea Zamfira are şi o colecţie de obiecte bisericeşti - veşminte, haine de demult, cruci, potire şi cărti vechi - cu valoare de patrimoniu.
Manastirea Zamfira - nasterea, moartea si renasterea unei picturi unice
Pictura bisericii celei mari, din cadrul Mânăstirii Zamfira, a fost efectuată între anii 1856-1857, de către pictorul Nicolae Grigorescu, care avea atunci în jur de 18-19 ani.
Degradându-se pictura, în anul 1904, mitropolitul Ghenadie Petrescu a iniţiat executarea picturii în ulei, peste cea a lui N. Grigorescu, autor fiind pictorul Toma Vintilescu.
Între anii 1951-1953, pictorii Gheorghe Vânătoru şi Constantin Călinescu fac repictări în tempera. Ultima şi adevărata restaurare are loc în 1986-1989, când pictorul Ion Chiriac înlătură toate picturile prin decupare si scoate la suprafaţa pictura originala a lui Nicolae Grigorescu, intervenind acolo unde a fost neapărat nevoie.
Manastirea Zamfira - singura lucrare "in fresca" a lui Nicolae Grigorescu
Importanţa artistică a acestei mânăstiri constă în pictura sa pentru că ea este prima biserică pictată în întregime de marele pictor Nicolae Grigorescu, la varsta de 18 ani. Acestuia i-a ajutat şi fratele său, Gheorghe Grigorescu (având o vârstă apropiată).
Mai mult, această pictură poate fi considerată ca unicat, pentru că ea este singura executată în "frescă" de Nicolae Grigorescu. Atât pictura murală cât şi icoanele iconastasului au fost executate într-un timp foarte scurt, de numai un an si două luni (între 16 iulie 1856 - data încheierii contractului şi 8 septembrie 1857 - data sfinţirii bisericii).
Acesta adevarată bijuterie arhitectonică este comparata cu un frumos chivot alb de către cei ce au descris-o de-a lungul timpului.